Timp de trei zile, la Consiliul Județean Timiș, dar și la sediul Centrului de Transfuzie, aproape 120 de angajați ai Consiliului Județean și din structurile subordonate donează sânge în cadrul unei campanii maraton ce se desfășoară pe parcursul a trei zile. Evenimentul are loc în organizarea administrației județene și a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Întinzi o mână salvezi o viață ! Fără a-și propune să intre în Cartea Recordurilor, elevii și angajații Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan" Cluj-Napoca au reușit azi să arate cât de mari le sunt inimile și cât de conștienți sunt de importanța fiecărei vieți: 107 donări de sânge realizate în 5 ore.Dacă triplăm acest număr, ajungem la 321 de
Transfuziile de sânge au o istorie foarte veche (până în 1918 nu putem vorbi cu adevărat de transfuzie; e ceva ce putem numi "donare de sânge"): ele sunt menționate în istoria Egiptului antic și în Tratatul de anatomie a lui Herophilus. În secolul XVI, Papa Innocent al VIII-lea a urmat un asemenea tratament.De cele mai multe ori, sângele utilizat era de origine animală.
Acest lucru se intampla deoarece o astfel de transfuzie inlocuieste o cantitate foarte mare din volumul de sange al persoanelor respective. Situatiile in care transfuzarea unei cantitati atat de mari este necesara reprezinta urgente medicale si includ cazuri, precum: - soc hemoragic (pierderea de sange este mare si in timp scurt);
11. 2022 · Farmacistul Dr.Max · 10 minute de citit. In functie de compozitie, de structura si de genele mostenite de la parinti, grupa de sange poate varia de la o persoana la alta.Determinarea grupei de sange este importanta pentru mai multe scenarii cum ar fi sarcina, proceduri chirurgicale, transfuzii etc, pentru a evita potentiale reactii
Vay Tiền Trả Góp 24 Tháng.
cat costa o transfuzie de sange